Vraja

Vraja

Cât era ziua de lungă, Baba Verdeață amesteca de zor, cu un linguroi, în licoarea pe care o fierbea de-o săptămână, adică din ziua în care primise vizita Protozelului și veștile despre micuțul pinguin și ursulețul cel alb. Din când în când, se oprea din amestecat și se așeza pe prispă. Apoi scotea un ciob de oglindă și se apuca să-l lustruiască de zor, cu ochii închiși, fără să îndrăznească să-și privească figura hâdă. Pasămite se pregătea pentru momentul în care urma să se transforme din muma pădurii în prințesa cea frumoasă.

- Trebuie să merg în oraș, să-mi cumpăr farduri, rujuri și bijuterii; să găsesc un creator de modă, care să-mi croiască haine pe măsură frumuseții mele, și un stilist, care să-mi creeze o imagine de vis. Nici cel mai mic amănunt nu va fi lăsat la voia întâmplării. Nimic nu trebuie să împiedice afirmarea mea că vedetă TV.

Și, după ce se trezea din visare, Baba Verdeață se ridica și continua să amestece mecanic în vasul cu licoare magică. Îl aștepta pe Protozel și, mai ales, aștepta momeala pentru Kimi și Toto: peștișorii aurii din Lacul Comorii. Cu fiecare oră care trecea, devenea din ce în ce mai nerăbdătoare.

- Oare cât îi ia amărâtului de Protozel să prindă doi-trei peștișori, acolo? Dacă nu e în stare să pescuiască altfel, n-are decât să-și vâre coada în apă. Și poate s-o găsi vreun somn mai flămând să-l muște de podoaba dorsală. 

În vreme ce Baba tot boscorodea, Protozelul își îndeplinea misiunea cu succes. Urcase cu greu sania cu cele patru lăzi pline cu pește până în vârful Colinei Înnegurate și acum urma partea lui preferată: coborârea. Protozelul legă încă o dată lăzile de sanie, alese un drum care ducea chiar pe prispa babei și, cocoțat pe grămada de pește, își dădu drumul la vale. Lunecatul pe Colina Înnegurată era lucrul la care Protozelul se pricepea cel mai bine. De fapt, era singurul lucru la care se pricepea. Ca un adevărat campion, manevra cu măiestrie sania printre gropi și copaci. Ai fi zis că e specialist în proba de slalom și că făcea o coborâre demonstrativă. Ajuns la poalele colinei, cârmi spre cocioaba Babei Verdeață și, când ajunse în apropiere, întoarse brusc sania și opri chiar la picioarele vrăjitoarei.

Baba Verdeață se trezi brusc din visare. Mirosul peștelui aproape că o îmbăta. Nici cel mai fin parfum nu i-ar fi trezit simțurile așa cum o făcură peștii aduși de Protozel. Simți că suferința ei se apropia de sfârșit: acum putea să-i atragă în capcană pe Kimi și Toto, să facă ciorba și cozonacii din untură de urs alb și o mască pentru față din puf de pinguin. Va fi, în sfârșit, frumoasă! Se uită la Protozel și nu văzu în el ființa caraghioasă care merita să-și piardă coada în Lacul Comorii, ci salvatorul ei, cel care-i adusese pe tavă ingredientele de care mai avea nevoie pentru vrăji. Se repezi la Protozel, îl sărută cu foc, apoi îl apucă cu gingășie de barbă și îl luă la dans în jurul focului. Și dănțuiră ca apucații, până ce soarele se ascunse rușinat și luna rotundă și rece răsări deasupra Colinei Înnegurate. Frânți de oboseală, se prăbușiră la pământ și adormiră îmbrățișați. 

A doua zi, dis-de-dimineață, Baba se trezi buimacă. Încercă să se ridice, dar nu reuși: drăgăstos, Protozelul, își încolăcise coada în jurul ei, ca s-o apere de frig.

- Trezește-te, caraghiosule, că avem treabă! Și ia-ți coada de pe mine, că dacă voiam guler de blană, găseam ceva mai valoros, nu verzitura asta năpârlită! 

- Ce...ce….ce s-a întâmplat? Protozelul deschise cu greu ochii, își aminti ce se întâmplase în ajun și zâmbi galeș spre babă.

Sentimentalismul lui era de înțeles: la urma urmei, era pentru prima oară, de când se știa, când nu dormea singur. Iar acum, dintr-odată, simțise și el ce însemna căldura umană. Așa că nu-i de mirare că s-a îndrăgostit de Baba Verdeață. Fusese vrăjit fără nicio vrajă. Dar baba n-avea de gând să-l lase să se simtă bine. Protozelul nu-și găsea locul în tabloul imaginat de ea. Caraghiosul cu barbă verde și coadă n-avea ce căuta lângă frumoasa blondă cu ochii verzi. Chiar dacă li se potriveau culorile. 

- Hai, la treabă, neisprăvitule! Vezi că s-a stins focul, așa că fă bine și aprinde-l. Și pregătește un grătar, să prăjim câțiva peștișori și să-i ademenim, cu o vrajă, pe pinguin și pe ursuleț. 

Protozelul se supuse asemenea unui cățeluș ascultător. Pregăti totul, după indicațiile babei, și se așeză docil pe prispă, așteptând că vrăjitoarea să-și facă treaba. Era în stare, după cele petrecute, să cedeze babei prada și să renunțe să se mai răzbune cu mâinile lui.

- Vrăjitorii, pedepsiți. Da. Baba aduce vrăjitorii și îi fierbe la foc mic. Da. Pedepsiți, vrăjitorii. Protozelul răzbunat. Da. Baba Verdeață răzbună Protozelul. Da. Bună, Baba Verdeață.

Baba își aduse Cartea Vrăjitoarelor și, cu o fiertură din ochi de broască, stropi focul la care se prăjeau câțiva peștișori aurii (restul de pește îl dusese în beci, la răcoare, să aibă provizii pentru iarnă). Deschise apoi cartea și rosti un descântec:

            Tu, bun și dulce peștișor

            Ce te prăjești încetișor

            La foc de lemne aromate,

            Un abur învăluitor

            Vreau să trimiți acum departe.

            Pe-un pinguin nu prea voinic

            Și pe-ursulețul alb și mic

            Mirosul tău să îi atragă,

            Să nu mai știe de nimic

            Și în capcana mea să cadă.

- Acum hai să le pregătim capcana, îi zise baba Protozelului după ce rosti vraja. Când vor simți mirosul de pește, nu vor rezista poftei și vor porni spre Lacul Comorii, iar noi o să-i așteptăm chiar pe mal. Când se vor așeza liniștiți și, lipsiți de griji, se vor așterne la pescuit, îi înhățăm. Îi aducem aici și ne facem treaba. Așa, tu vei fi răzbunat, iar eu îmi voi împlini visul. 

- Trebuie să-i prindem chiar pe malul lacului? întrebă Protozelul gândindu-se la amenințarea Duhului Apelor, care-i voia pe pinguin și pe ursuleț numai pentru el.

- Da, acolo e cel mai bine, îi răspunse baba. Pregătește merinde pentru câteva zile, o lopată și o funie lungă și rezistentă și hai să mergem. Și gândește-te cum o să mă duci până acolo, că doar n-o să bat atâta drum cu picioarele.

Protozelul pregăti bagajele pe care, bineînțeles, tot el avea să le care, apoi îi așeză babei un jilț pe sania din bușteni cu care adusese peștele, o instală pe vrăjitoare cât putu el de comod, se înhămă la sanie ca un cal la căruță și porni la drum spre Lacul Comorii.


Dacă ai un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani și împărtășiți aceeași pasiune pentru poveștile cu referințe contemporane, precum „Shrek” sau „Ice Age”, ai nimerit la fix! Protozelul trăsnit va fi o lectură fermecătoare și plină  de învățăminte pe înțelesul celor mici.


Comentarii