Somn ușor, mielușelule!

Somn ușor, mielușelule!

O poveste de Katja Reider


Luna era deja sus, pe cer, când mielușelul auzi vocea mamei sale: 

- Hai Puschel, e vremea de culcare!

Puschel se făcu că nu aude și se ascunse printre celelalte oi. Dar mama îl înșfăcă rapid de blănița de la ceafă și începu să îl împingă.

Puschel behăi și se opinti nițel, dar numai ca să le arate prietenilor săi că nu se lăsa supus atât de ușor. De fapt, îi făcea plăcere să se lase legănat în somn. Mama era atât de caldă și de moale! Blănița ei zburlită îl gâdila pe la nas, și mirosea atât de bine - acel miros frumos de mamă. Dar în seara asta Puschel era treaz de-a binelea.

- Nu sunt obosit, mama! spuse el. 

- Așa spui în fiecare seară, îi răspunde mama.

- Dar azi chiar așa este!

Puschel deschide larg ochii ca să arate cât era de treaz. Dar mama scutură din cap.

- Toată ziua ai supărat câinele de pază și l-ai tras de atâtea ori de coadă, că am fost nevoită să te adăpostesc. 

Puschel pufni.

- Ah, zăpăcitul ăsta de Ajax…

- Aha, spuse mama, în orice caz după toată agitația asta trebuie să fii obosit. 

- Nu! Uite cât sunt de treaz, spuse Puschel și făcu o tumbă.

Mama oftă. 

- Dacă nu te culci acum mâine nu vei reuși să parcurgi drumul lung de peste dig. Și va trebui să te car eu din nou.

Puschel se simți ofensat.

- Atunci aveam laba scrântită. Nu mai sunt un copil! 

- E bine, spuse mama. Dar acum somn ușor mielușelul meu.

- Da, mama, spuse Puschel, închizând cuminte ochii. 

Apoi Puschel șopti:

- Și dacă vine vulpea?

- Câinele o să ne păzească, spuse mama.

- Și dacă Ajax adoarme?

- Atunci ciobanul o să ne păzească.

- Și dacă ciobanul adoarme?

- Atunci o să te păzesc eu! Acum liniștește-te, mielușelul meu.

Puschel își dădu toată osteneala să adoarmă, dar cu cât se străduia mai mult, cu atât era mai treaz.

-Nu merge, mama!

Mama oftă.

- Atunci încearcă să numeri oi. Asta ajută atunci când nu poți să adormi. Imaginează-ți cum toate oile din turma noastră sar una după alta peste portița de la dig. Prima sare Lena, apoi Lisa, apoi Lothar și așa mai departe.

Bine, atunci. Puschel închise din nou ochii și se gândi cum toți prietenii lui sar peste portiță. Era atât de amuzant, că îi venea mereu să râdă. Însă tot nu se simți obosit. 

- Mama, Lili este încă prea micuță că să sară peste poartă, ce-i de făcut?

Mama lui Puschel suspină.

- Hai, îți spun eu o poveste.

- Ah, da!

Mama îi spuse povestea oiței negre rătăcitoare. Era povestea preferată a lui Puschel. Și fiindcă o știa pe dinafară, nici nu-și dădu seama că vocea mamei era din ce în ce mai pierdută. Când veni momentul în care oița cea neagră aștepta atacul șoimului, mama tăcu brusc… începu să sforăie ușor. Mirat, Puschel își privi mama cum doarme.

De ce era atât de obosită? Puschel îi asculta respirația adâncă: sfooor-sfooor-sfooor. Încetișor, i se închiseră și lui ochii. Visă că sărea cu toată turma peste portița de la dig. Și micuța Lili, pur și simplu se strecură pe dedesubt.


Somn ușor!

Comentarii