Fluturașul

Fluturașul

În sfârșit venise primăvară! Soarele strălucea cu blândețe și floricelele colorate se întindeau cât vedeai cu ochii. Mieii zburdau veseli pe pajiște. Puișorii galbeni țopăiau prin curte, iar purcelușii se tăvăleau prin noroi. Dar ce era acolo, pe creanga cireșului înflorit? Arată cam ciudat! Ceva ieși de acolo alunecând...Așa era! Un mic fluture ieșise din cocon. Însă nu era deloc simplu! 

Se frecă la ochi și își netezi cu atenție aripile mătăsoase. Un pic stângaci, fâlfâi din aripi spre o floare. Își pierdu puterile și rămase preț de câteva clipe să se odihnească acolo. Apoi fluturașului i se făcu foame. Își adună tot curajul și începu să zboare din floare în floare - acum se simțea mult mai bine. Sorbi din nectarul dulce al florilor până când își umplu burtica. Se așeză pe un gard din sălcii și începu să se uite la mieii care se jucau.

"Vreau să am și eu un prieten", își zise fluturașul și zbură către un animal mare cu coarne. 

- Hei tu! strigă el. Ești cumva un fluture cu care să mă pot juca?

- Ce prostuț ești! zise plecăind animalul. Sunt o vacă! Ai cumva coarne, așa ca mine?

Micuțul fluture scutură deznădăjduit din cap. Atunci descoperi o vietate mică. Nu avea coarne, ci aripi, și era acoperită cu puf moale și mătăsos. Avea pe corp dungi galbene și negre.

- Bună! strigă fluturașul. Ești cumva un fluture cu care să mă pot juca?

- Ce prostuț ești! țipă animalul pufos. Sunt un bondar. Ai cumva puf și dungi?

Scuturând din cap, bondarul bâzâi și o luă din loc. Pe lac, fluturașul descoperi o petală de nufăr. Acolo se afla o vietate care nu avea nici coarne, nici haină pufoasă cu dungi, ci niște aripi foarte sclipitoare.

-  Precis ești un fluture cu care pot să mă joc! strigă entuziasmat fluturașul. 

Însă vietatea ciudată scutură din cap. 

- Sunt o libelulă! Poți cumva să zbori la fel de iute că mine? 

Și o zbughi zbârnâind peste apă. 

Se făcu seară, iar fluturele încă nu-și găsise niciun prieten de joacă. Pe cer sclipeau deja primele stele. 

- Poate că acolo, sus, sunt fluturi care îmi fac cu ochiul, șopti el. 

Își întinse aripile și trase adânc aer în piept. Fiindcă dacă vrei să zbori la mare depărtare, trebuie să ai un suflu puternic. Dintr-odată, auzi un plânset slab. Se uită în jur și văzu o mică gărgăriță care stătea pe o ramură.

-  Ești cumvaun fluture? întrebă fluturașul.

- Nu, zise scâncind gărgăriță și dădu tristă din cap. Sau ai văzut cumva fluturi roșii cu punctulețe negre? 

Fluturașul își scutură capul.

- Ah, ce bine era să fi avut coarne. Și o haină de puf galben cu negru. Și aripi roșii cu punctulețe negre, cu care să-mi iau iute zborul, zbârnâind.

Fluturașul și gărgăriță veniră mai aproape unul de celălalt. 

- Dar de ce ești atât de tristă? întrebă fluturașul.

- Nu am niciun prieten cu care să mă joc, îi răspunse gărgărița. 

Atunci fluturașul începu să râdă. 

- Hai să fim prieteni! O să zburăm împreună pe pajiște și vom desena pe cer tot felul de forme…

Și din acel moment cei doi își petrecură atât de frumos timpul împreună! Fiindcă e minunat să ai prieteni!


Noapte bună, dragi prieteni!

Comentarii