Zgârie-norul din lemn

Zgârie-norul din lemn
Într-o dimineață, bătrânul copac noduros se trezi în zgomot de baloane sparte și urări de “la mulți ani”. Mai să fie!, se scutură el, fără însă a deranja petrecerea de la etaj și ciripitul vrăbiuțelor petrecărețe.
Și totuși, doamna Veveriță, ce întindea rufele proaspăt spălate nu fu prea mulțumită de tremur,  doamna Arici vărsă prima gură de cafea, chiar pe șorțul cel nou iar barza își luă speriată zborul.
Cei mai matinali dintre locatarii copacului, și fie vorba între noi, cei mai zglobii și tinerei, ieșiseră deja la joacă și fugăreau o minge sub privirile adormite ale bunicului iepure. Chiar și tânarul Marmotă se pusese în mișcare, chiar dacă nițel mai greu, după un mic dejun copios.
În toată vălmășeala și hărmălaia, buna dispoziție părea să domnească. De la mese în familie, petreceri și lupte cu săbii, animalele ce locuiau în bătrânul copac ciripeau, mustăceau și țopăiau de veselie.

Toate, mai puțin un șoricel mic mic, ce se juca singur pe malul lacului. Tristul nostru aventurier avea de gând să își construiască o barcă adevarată care să îl ducă departe, departe, cât mai departe de copacul în care crescuse.

Acum, ce-i drept, testa tot felul de pânze și modele, pe miniaturi, dar planul final și măreț era…da, să fugă de acasă.
De unde atâta supărare pe micul șoricel?
Păi, vedeți voi, la început când era soare și frumos, în casă erau doar el, mama și tata. Apoi a apărut fratele cel viteaz, sora cea ghidușă, alt frate morocănos și acum….doi bebeluși enervanți. Acum, numai cât aude plânsetul beblușilor, inima micului șoricel se umple de tristețe.  Împinge mai cu avânt bărcuța, doar-doar o înainta pe apa lină.
Se gândea la prietena lui bufnițica ce avea atâția frați și surori încât nici nu le mai știa numărul. Dar care părea taaare fericită când buhăiau toți împreună.

Dar, în timp ce calcula, viteza, nodurile și vântul la pupa, uite cum o corabie trece pe apă, ocolește copacul și își face loc coborând ancora. De pe vas coboară rând pe rând animăluțe mai mici și mai mari, chiuind de bucurie “acasăăă!!!”. Cin’ să fie? Se întrebă micul șoricel. Sunt aventurierii!!, strigă veverița din leagăn.

Animăluțele plecate cu ceva timp în urmă să cutreiere apele și râurile se întorceau acasă!
De ce? Întrebă cu voce tare micul șoricel?
Pentru, știi tu, oricât de supărat ai fi sau oricât de greu ți-ar fi, acasă e mereu mai cald și mai bine, îi răspunse veverița. Când ai o familie care te iubește, atunci poți să crești mare mare, prinzi aripi, vânt și avânt. Și poți să ajungi oriunde vrei!
Copacul se mai scutură odată emoționat de cuvintele veveriței, iar șoricelul se auzi strigat de mama lui. Era gata masa. Și parcă îi era puțin cam foame. Ei, la urma urmei barca putea să mai aștepte puțin. Acum era parcă timpul pentru niște tocăniță de alune!!
În vârful copacului, liliecii visau nestingheriți la o zi lungă-lungă în care somnul să le-ajungă!

Poster gigant de colorat, Zgârie-norul din lemn

Comentarii